Still alive .

Depinde dacă ea vrea să vorbească, cu tine, Dietrich, spuse blondul şi intră în camera fetei. O lăsă pe pat, privind-o câteva clipe.

- Nu înţeleg. Chiar nu vroiam să păţească ceva. Şi în continuare nu vreau. Trebuie să ştie că nu e tocmai bine să fie în preajma mea.

Atunci de ce ai venit aici? Nu-mi spune că a fost pură întâmplare pentru că nu m-am născut ieri. Ştiai că este aici, spuse băiatul şi se aşeză pe un fotoliu. Îi făcu semn blondului să ia loc.

- Ştiam că e. Îmi era dor de ea, doar. Oricum, n-o să stau mult. E mai bine pentru toţi. zise, oftând, şi se aşeză pe un alt fotoliu.

Te gândeşti că o distrugi încetul cu încetul? Astăzi este prima dată când a plâns de când tu ai plecat, spuse.

- Şi ce vrei să fac? Dacă stau, e în pericol. Şi oricum e nefericită. Dacă plec, iar e nefericită. zise, şi pufnii uşor.

Nu este nefericită acum, doar confuză. Este supărată pe faptul că ai plecat atunci şi nu ai mai dat niciun semn de viaţă. Sunt două sentimente contradictorii. Crede că te urăşte, dar este complet invers, spuse calm.

- Şi eu o iubesc pe ea, dar... zise, trecându-şi mâna pe la ceafă, oftând uşor nervos. Îşi aranjă din nou ochelarii pe nas.

Nu prea se vede că o iubeşti. Şti măcar în ce stare a fost în primul an după ce ai plecat? întrebă.

- Ştiu. Crezi că dacă nu sunt aici nu înseamnă că nu ştiu ce face? îi răspunse, priviindu-l uşor de sus, şi rânjii.

Crezi că nu ştiu că ai oamenii tăi. Ţi-am spus, Dietrich, nu-s născut ieri, spuse şi o privi pe brunetă, apoi oftă. Dacă pleci iar, mai bine ţi-ai luat adio de la ea. Data viitoare nu te voi mai lăsa eu să o vezi, adăugă.

- Data viitoare... Poate n-o să mai vreau eu. Dar Luca, nu uita că obţin tot ce vreau, nu contează modul. zise, priviindu-l în ochi.

Ea nu este jucăria ta, mârâi blondul şi se ridică în picioare. Îl privi în ochi. Tresări când bruneta se ridică în picioare, şi îi privi.

Se ridică şi el, urmârindu-i cu privirea. Îşi arătă colţii lungi şi albi, uitându-se enervat la Luca. N-o considera păpuşa lui, ea nu era ca toate celelalte.

Luca mârâi.
Terminaţi amândoi, spuse bruneta cu răceală privindu-i. Şi plecaţi de aici, adăugă, apoi le întoarse spatele.

- Alessandra, trebuie să vorbim ceva. îi zise, priviind-o doar pe ea şi se apropie, nebăgându-l în seamă pe Luca.

Nu avem ce să vorbim Dietrich, spuse la fel de rece. Să ai grijă când pleci, adăugă şi intră în bucătărie. Luca o privi uimit. De unde ştia ea că vroia să plece?

- N-am să plec. Nu mai vreau. îi zise şi o urmă, sprijinindu-se de tocul uşii şi ochii lui o urmăriră. Îşi aranjă ochelarii.

Te încurci în minciuni, spuse bruneta şi zâmbi sec. Ai spus altceva acum câteva minute, dacă îmi aduc eu bine aminte, adăugă.

- Tu parcă dormeai. zise, mijindu-şi ochii. Aless, tu totuşi nu ştii toată situaţia mea. Şi nici în ce pericol te pui, stând cu mine.

Atunci pleacă şi uită-mă. Puteai foarte bine să nu vi, îmi era mai bine fără tine, spuse şi îşi muşcă buza. Îl ura pentru toate astea şi se ura pe sine pentru că îl iubea.

- Alessandra, nu mai nega ce simţi pentru mine. Vampirii, din păcate, nu pot fi minţiţi. îi zise, apoi se îndreptă spre ieşire.

Îl privi cum se îndepărtează şi înghiţi în sec. La dracu! Făcu un pas spre el şi îl prinse cu vârfurile degetelor de tivul tricoului. Vedea în ceaţă. Înjură printre dinţi.

Se oprii, simţindu-i tragerea uşoară. O privii cu coada ochiului. Mai bine nu se întorcea. Dacă plângea, era sigur că o să înebunească. Aşa că o evită. Făcu un pas în spate, şi se uită la Luca care ieşii din cameră.

Nu face asta, spuse aproape şoptit când el se dădu în spate. Încă mai simţea puterea lui Luca. Căzu în genunchi, clipind des. Abia dacă mai vedea.