Ironia sortii

Tarziu in noapte,probabil trecut de miezul ei.Linistea din jur facea ca noaptea asta sa fie una perfecta pentru mine.Stand in pe o banca in fata altarului,privindu-l ironic dar atat de serios,las intunericul sa ma ascunda.Nu vroiai sa stiu de absolut nimic din jurul meu ci doar sa ma gandesc la anumite lucruri si sa ma amuz de credinta unora.Imi pun main ile in sa,stand picior peste picior,ochii mei albastrii luminau in intuneric permitandu-mi sa vad cat mai clar,fara ca macar sa depun un efort

Intru in biserica, auzindu-se in ecou tocurile putin inalte de la sandalele micute.
Un sentiment ciudat ma revasea. Nu eram acolo sa ma rog, nici de cum, eram vampir,iar asta era total nedrept. Insa imi placea locul pentru ce era acolo, era cel mai linistit loc unde puteam medita la orice.
Ma duc unde lumina batea mai tare pe ferestrele mari vopsite in diferite culoari ce infatisau Maica Sfanta cu princul in brate.
Oftez scurt si raman in picioare in fata unei cruci mari,pierzandu-ma in lumina mare.

Observasem de ceva timp ca nu mai eram singur in incapere,lucru ce nu m-a deranjat.Mi-am pastrat calmul,continuand sa ma fac neobservat,inchizandu-mi ochii ca sa nu ma dau de gol.Auzul imi era suficient ca sa-mi dau seama cine venise iar simturile anuntase ca era un vampir,asemenea mie.Ranjesc in coltul gurii,indreptandu-mi privirea spre tine,de data asta fara sa mai straluceasca ci era normala.Te analizez cu atentie,vrand sa vad ce aveai de gand sa faci,pastrand linistea asa cum era ea

Privind in sus, ma pierd scurt in cateva ganduri, insa imi sunt imediat retezate de un miros cunoscut. Mirosul unei rase asemeni mie. Ma intorc imediat cu spatele catre altar, incercand sa privesc in noapte cat mai bine.
Analizez cu privirea persoana din incapere,incercand sa simt starea sa de spirit.
Ochii imi dein din negrul abisal un rosu aprins asemeni sangelui pur, nu eram speriata dar eram curioasa.
Zambesc copilareste constienta ca ma privea si spun cu voce tare.
-Noaptea nu ascunde ceea ce esti, spun incet auzindu-se cu un ecou imans in incaperea jumateta intunecata.

-Cand vreodata a facut asta avand in vedere ca amandoi suntem copii ei?
Ranjesc larg fara sa ma misc din locul meu,pastrandu-mi calmul,fara ca macar sa fiu in vre-un fel afectat de prezenta ta sau faptul ca erai vampir.Continui s ate analizez cu privirea,ramanand de-acum tacut caci linistea vorbea vorbe dulci mult mai bine decat as fi putut vorbi eu vreodata.In plus,imi placea ce aveam in fata ochilor deci ce rost mai aveau cuvintele?Ochii mei nu au putut rezista prea mult fara stralucirea lor albastra asa ca si-au reluat-o,simtindu-se mult mai bine asa

-Aici,...ai dreptate, spun zambind smechereste, afisandu-mi fara intentie coltisorii albi si dantura perfecta. Tac insa, privindu-se in noapte, realizand culoarea ochilor tai, ce ca la mine era intr-o continua schimbare. Imi dau seama ca stralucirea lor imi analizeaza corpul fara sa se opreasca destul de voios.
Chicotesc din nou facand un pas in fata, in directia inversa, dorins sa merg la asa zidul intuneric. Insa ma opresc din nou dupa un pas simtind nevoia de a pune o intrebare.
-Ce este asa interesant la mine? ma simt studiata ca un subiect la stiintele naturii, spunn zambind in spirit de gluma, ramanand din nou pe loc.

-Daca ai fi fost un asemenea subiect atunci cu siguranta as fi luat numai note de 10
Spun chicotind intr-un fel malefic,inchizandu-mi scurt ochii,doar cat sa nu te mai simti asa de mult studiata.Ii redeschid,privind spre altar de data asta,fara sa mis macar un centimetru de pe banca pe care stateam,analizand cu atentie crucile si toate chestiile religioase ce erau acolo.O gluma nereusita pentru bietii oameni,dupa parerea mea
-Si daca-mi permiti s aintreb,ce cauta un vampir in fata altarului?Mi s-a parut mie sau chiar te rugai?

La prima replica raman sceptica, preferand sa iau acele cuvinte ca un compliment. Observ ca iti muti privirea catre altar si clar simti ca acest loc e in totalitate dezinteresant pentru o fiinta ca tine.
Zambesc imediat ce aud a doua replica si mai fac un pas in fata, reusind sa intr-u in intunericul abisal, unde lumina lunii de afara nu putea intra pe ferestrele mari.
-Cand o sa ajung sa fac asta, o sa fie ziua in care mor, spun zambind smechereste.
-Gandurile mele erau intr-un total dezacord cu "rugaciunile" , spun eu si fac un pas, intrand pe randul de banci unde te aflai, mergand incet cu pasi ca de felina.
Curiozitatea facea sa vreau savad mai mult, iar asta imi isca corpul instinctiv catre locul unde erai tu asezat si pareai mai calm ca un vant linistit de toamna.

Te ascult tacut,analizandu-ti fiecare cuvant in parte,ranjind in coltul gurii cand ai temrinat de vorbit.Nu as fi putut inghiti vreodata ideea ca un vampir sa se roade la chipuri cioplite pentru oameni.Nu iti raspund nimic ci ma adancesc tot mai mult in gandurile mele,trezindu-ma la realitate instinctul meu ce-mi spunea ca te apropii din ce in ce mai mult de mine insa nu am reactionat in nici un fel.Mi-am indreptat doar privirea spre tine,urmarindu-ti fiecare pas in parte.Sincer sa fiu erai prima persoana care se apropia atat de repede de mine fara ca macar sa ma cunoasca iar asta era interesant,chiar foarte interesant pentru mine

Merg incet, lasand doar tocurile sa faca galagia necesara pentru a te trezii din gandurile tale. Observ ca ma privesti si zambet mai malefic, reusind sa ajung in fata ta. Ma sui pe spatarul unui scaun cu spatele la altar si cu fata la tine, privindu-te si analizandu-te atent. Culoarea parului tau era intr-un contrast puternic cu ochii sclipitori ce ma privesc imediat.
Dau copilareste din picioare, lovind cu calcaiul marginea scaunul de lemn de sub mine. Imi preaschimb zambetul intr-unul copilaresc si calm.
-Sa sti ca imi place parul si ochii tai, au un contrast minunat, spun zambind , netezindu-mi incet blugii negri mulati de pe coapse catre genunchi.
Nu eram genul sa fac complimante cuiva, insa instinctul feminin cred ma indupleca sa fac asta.

Te urmaresc cu privirea pana in ,momentul in care te-ai instalat in fata mea,adresandu-mi complimentele.Imi inchid scurt ochii,ranjind larg,ducandu-mi o mana spre barbia mea,apucand-o cu miscari lente si galante,stand pentru putin timp ganditor
-Iti multumesc si apreciez insa o fiinta atat de perfecta ca tine se poate indupleca ea sa ofere complimente unui barbat?Ma surprinzi placut
Te privesc iar,patrunzator in ochi,astfel parca incercand sa strabat pana in adancul sufletului tau si sa te citesc ca pe o carte deschisa cum obisnuiam sa fac defiecare data cand cineva necunoscut mi se infatisa,insa o faceam intr-un mod mai mult sau mai putin subtil

Te privesc zambind, lasandu-te sa-ti termini fraza. Incep sa rad cand termini si continui sa te privesc chicotind dese ori.
-Pai, nu sunt chiar asa perfecta, cat despre complimente...da ma surprind pe mine, insa nu imi pare rau, am spus doar adevarul, si imi pare bine ca te surprind, mai ales placut, spun, zambind mai mult angelesc, observand privirea ta ce incearca sa ma citeasca. Insa ma resemnez imediat, in a inchide barierele sufletului meu, lasandu-te sa ratacesti intr-un labirint negru, din care iasi ramanand in a privii reflaxia ochilor mei lucitori si negri. Imi placea cand cineva incerca sa faca asta, iar in cazul tau, te lasasem sa citesti deja cam prea mult in cartea sufletului meu, deci am preferat sa o inchid.
Opresc bataile cu piciorul, si ma las incet in jos pe picioarele mele, rezemandu-ma cu spatele de spatarul scaunului, ce lasa o distanta prea mica intre noi.

Te ascult cu atentie in timp ce observ ca ti-ai inchis sufletul,lasand un mic chicot malefic sa se auda pentru scurt timp,inchizand ochii,oprind tentativa de a-ti mai citi sufletul.Lucrurile incepusera sa fie din ce in ce mai interesante din momentul in care ai calcat aici.Imi deschid ochii,ducandu-i asupra ta,analizandu-te cu atentie.Interesant modul in care ti-ai dat seama ce am vrut sa fac si ai raspuns atat de repede.Altii nici nu ar fi observat asta.Las ca ranjetul acela sa-mi persiste inca pe buze,observand ce mica era acum distanta dintre noi
-Perfectiunea poate fi perceputa in mai multe feluri.Acum depinde de fiecare

-Eu nu cred ca am gasit perfectiunea in nimeni niciodata, spun privind in gol peste umarul tau cateva secunde si scotand un mic oftat fara vre-o intentie rea.
Mut privirea din nou la tine, incercand sa caut undeva in ochii aia lucitori, raspunsurile ce le cautam undeva in strafundul sufletului tau. Te lasi deschis cateva secunde reusind sa citesc doar cateva randuri din cartea vietii tale. Prea putin sa ma satur deoarece printr-o clipire scurta te inchizi din nou, lasand in urma un labirind de culoarea cerului inchis.
-Tu cum vezi perfectiunea? intreb incet, incercand cumva sa deschis discutia cat mai bine posibil, dar afisand curiozitatea ce devenise sadica, privindu-te in ochi.

-Perfectiunea nu poate avea o definitie universala.Ea se muleaza pe sufletul fiecarei fiinte,devine o parte din ea si staruie a ramane neschimbata.Cand ma gandesc la un om perfect,ma gandesc in special la sufletului lui.La cat de iertator poate fi,cat de repede se ataseaza de cineva si cat de usor isi traieste viata.Pentru mine,perfectiunea nu e mereu la exterior
Dau usor indiferent din umeri,fara a-mi indeparta privirea de la tine,fara a clipi macar.Imi pastram mereu calmul,neputand sa se gaseasca o urma cat de mica de incordare in vocea sau faptele mele.Era inutil pana si sa incerci sa ma citesti,niciodata nu jucam cu cartile pe fata.Doar ofeream vaga impresie ca m-as putea lasa citit insa trecutul meu,sentimentele mele erau adanc inchise in sufletul meu incat,uneori,nici eu nu pot patrunde la ele

Freaza ta lunga ma face sa zambesc, citindu-ti pe buze cuvintele, ramanand cateva secunde fixata cu ochii pe cuvintele ce iti ieseau din gura.
Vaga impresia ca nu citisem ce trebuia ma afirma imediat, avertizmentul primit de instinctul vampiric si feminin de altfel imi arata ca nu pot citii o fiinta ca tine prea usor, poate chiar deloc. Ma resemnez. Nu aveam de gand sa continui cu asta. Nu insistam niciodata sa citesc sentimentele si viata cuiva, chiar daca cateodata eram curioasa pana peste limitele normalului.
Zambesc strengareste afirmandu-te din cap doar. Tac insa fara replica la confesiunea ta, insa iti masor putin tinuta si afirmatiile realizand ca erai inca calm si linistit. Asta imi placea, ador cand cineva discuta cu mine fara urma de incordare sau nervozitate, cand se exprima liber si vorbeste cu mine la liberul albitru.
-Ai un nume tinere filozof? intreb ironic, dar accentuand cuvantul "Filozof" de buzele mele.

-Filozof mai putin,poate un romantci incurabil.Si numele meu este Hunter
Ranjesc larg,lipindu-mi spatele de spatarul bancii,tinandu-mi coatele de o parte si de alta a corpului meu,rezematele si ele de spatar.Te priveam atent doar pentru o clipa,inchizandu-mi ochii,incercand sa-mi controlez instinctele ce-mi tot jucau feste.Ascultam cu atentie linistea din jur,privind inainte cand m-am convins ca nimeni nu se mai apropia.Toti dormeau linistit in camerele lor,numai noi doi pazeam secretele noptii

-Romantic? asta imi suna a ceva ...prea dragut pentru mine, spun eu fara sa te mai privesc,incercand sa ma concentrez pe usa de la iesire. Nu doream sa plec, dar stiam ca dupa cuvintele spuse, aveam sa pic intr-un apogeu greu de inteles. Aveam un punct slab, prea slab la care sa pot rezista. Asta era dragostea sau romantismul. Mereu credeam ca exista dragote, insa nu stiam sa o descopar, sau sa o simt. Asta ma facea cateodata sa ma atasez prea repede de unele persoane ce emana acest lucru.
-Imi pare bine sa te cunosc, Camelia, spun scurt, mutand privirea la tine, dar incercand sa ascund undeva in mine acea atractie ce o prinsesem la cuvantul "romantism"

Iti observ imediat reactia la cuvintele mele,devind interesant,incercand sa-mi dau seama ce era cu tine.Iti analizam fiecare miscare in parte,fiecare gest si cuvant rostit,observand ca pentru tine romantismul era un subiect mai delicat,ca pentru toate femeile in general dupa parerea mea
-Ei bine Camelia,placerea este in intregime de partea mea.Iar cat despre romantism,poate ca e prea dragut insa nu am putea trai fara el,fara acel sentiment ce-ti umple viata cu aroma dulce a iubirii ins atrebuie doar sa sti cu cine sa imparti aceste lucruri.Intr-un final,acel cineva va aparea pentru fiecare in parte chair daca vom realiza asta mai tarziu

Privesc cu atentie chipul tau cand vorbesti, iar fiecare cuvant scos era ca o lovitura sub centura. Oftez scurt cand termini fraza, aducandu-mi aminte de prea multe ce doream mai mereu sa le uit.
-Nu cred ca as mai putea crede vreodata in asa zisa iubire, cand am crezut am esuat lamentabil, iar asta ma face imuna cred....spun accentuand cuvantul cred, iar cand realizez ca vorbise gura fara mine mut privirea peste umarul tau. Da..nu ma destainuiam in general nimanui, eram foarte inchisa si distanta, iar faptul ca iti spusesem fara sa vreau ce gandesc si ce ma doare, devenise un punct slab.

-Ceea ce numesti tu esuare ne face puternici si ne determina sa realizam ca cel langa care am stat nu era cel ales si ca mai trebuie sa cautam,sa invatam sa iubim ca sa fim pregatiti pentru atunci cand vom intalni adevarata iubire
Spun simplu,fara sa ma complic prea mult.Mereu spuneam ceea ce gandeam fara sa-mi pese daca este bine sau gresit.Nu avea nici un rost sa ma ascund,nu ma caracteriza deloc.Chiar daca,uneori,raneam prin cuvintele mele stiam ca numai asa puteam determina pe cineva sa deschida larg ochii,sa priveasca mai bine si in jur si sa mediteze la ceea ce a fost,ce este,si ce va urma,la fel cum incercam sa fac si cu tine,acum.In zadar credeai ca nu esti imuna la dragoste,la iubirea ce iti inalta sufletul spre cele mai marete dorinte;nimeni nu era si pana la urma ai fi avut sa-ti dai seama asta cand iti vei vedea propia iubire cu propii ochi

Te ascult, urmarindu-ti cuvintele si buzele. Fiecare cuvant era parca un apogeu atins , urcandu-ma fara sa vreau pe o scara a vietii mele. Nimeni nu incercase sa ma ajute pana acuma cu propriile probleme. Aproape credeam in cuvintele tale, speram sa poti avea dreptate si poate urmandu-ti cuvintele spuse asa de sincer sa pot merge mai departe.
-Sa sti ca te pricepi, spun intuitiv si fac un pas in dreapta mea dorind sa ma departez putin de tine. Devenisem se pare instabila, iar punctul critic al meu fusese atins parca asa de usor cum nu il atinsese nimeni niciodata. Desii credeam ca ai dreptate, preferam sa ma mint pe mine insa-mi ca nu ai, asta fiind o frica a sufletului meu si eram constienta ca poate puteam ceda cuvintelor tale, realizand ca sparsese-si cu aceste cuvinte un scut protector ce il creasem de atatia ani in juru sufletului meu.

Iti observ fiecare reactie in parte,realizand ca spusele mele si-au atins scopul.Nu le spusesem in rautate ci doar fiindca vroiam sa-mi ajut un seaman,pe cineva care-mi semana atat de mult dar care totusi era diferit de mine.Imi inchid scurt ochii,scotand din buzunarul pantalonilor un pachet negru de tigari si o bricheta de aceeasi culoare.Apuc o tigare cu buzele,scotand-o afara,aprinzand-o,astfel pentru scurt timp chipul meu alb ca de mort fiind luminat.Las pachetul si brciheta langa mine,expirand violent insa intr-un mod ce nu spunea prea multe fumul nociv,privind inainte,spre altar,ganditor.Imi pun coatele pe genunchi,aplecandu-ma in fata,lasand tigarea sa se fumeze singura intre buzele mele,prefrand ca linistea sa vorbeasca in locul meu

Simt mirosul tigarii, desii eram fumatoare de data asta nu eram deloc ademenita de asa ceva. Gandurile imi fusesera intoarse pe dos de cuvintele tale, ce acuma se risipeau doar in linistea noptii.
Desii facusem un pas in dreapta, ma resemnez la atata. Ceva din mine ma facea sa nu pot merge mai departe. Te privesc si observ fiecare gest in parte al tau, ce imi diminua considerabil puterea de deductie si puterea de concentrare.
Fara sa vreau privesc prin perdeaua de fum, contrastul minunat ce il oferea acel albastru din par cat si din ochii, corpului tau, facandu-ma sa raman cu ochii mei negri abisali si prea sclipitori fixati pe infatisarea ta.
Imi rezem din nou spatele de un spatar de lem ce ma face sa simt materialul dur ce imi strapungea usor camasa alba si moale, usor mulata.

Gandurile in care eram adancit imi faceau ochii sa-mi lumineze din ce in ce mai puternic in intunericul abisal al incaperii,accentuat de perdeaua de fum creata de tigarea pe care o fumam.O apuc intre doua degete de la mana dreapta,inspirand adanc in mine fumul,lasandu-l sa-mi paraseasca gura de data asta din pura vointa,fara ca eu sa-l oblig.Linistea imi era draga ca propia mama si parca numai ea ma intelegea intr-atat incat sa vreau sa stau tot timpul cu ea.Simtind ca incetasei sa te misti,te privesc cu coada ochiului,fara sa ma misc din loc,analizandu-ti atat postura cat si expresia fetei dar si gesturile,momentan inexistente.Ma intrebam de ce esti atat de ganditoare,de ce ma privesti in felul ala.Oare cuvintele mele te-ar ranit chiar atat de tare?
-Imi cer scuze daca am spus ceva nepotrivit adineauri