Everything is fine.

Deschise ochii şi privi nedumerită în jur. Îşi dădu seama că se afla în infirmeria academiei şi oftă. Nu ştia cum de ajunsese acolo, dar nici nu vroia să afle. Se întinse la loc pe patul ce i se părea mult prea mare şi privi în gol tavanul. De la un timp totul mergea prost. Detenţii pente detenţii, vizita tot mai deasă la infirmerie şi notele din ce în ce mai mici. Oftă.

Stătea pe un fotoliu dintr-un colţ întunecat al infirmieriei. Învârtea pe degete o cutiuţă, priviind-o foarte concentrat. Nu observă când fata se trezii. Şi aşa o simţise. Însă păstră acea linişte sumbră.

Se ridică în fund, simţind cum se învârteşte totul cu ea. Scăpă o înjurătură printre dinţi şi îşi sprijini palma de peretele de lângă ea.

Apăru lângă ea, brusc. Se sprijni cu genunchii de pat, prinzându-i mâna în a lui. Îi ridică capul cu două degete, făcând-o să-l privească în ochii.

Făcu ochii mari privindu-l.
Ce este cu tine aici? întrebă şi îşi împleti degetele cu ale lui. Nu vroia ca el să afle în ce stare fusese în ultimele zile.

- Am vrut să văd dacă eşti bine... şi nu prea eşti. îi zise, analizând-o din cap până în picioare. Ce-i cu tine, Aless?

Nu este nimic. Luca spusese ceva de o cădere de calciu, spuse şi strâmbă din nas deoarece ştia că nu îl poate minţi,

- Nu eşti bine. Nu mă minţii, mai bine spune-mi adevărul tu, decât să îl aflu din altă parte. zise, arătându-şi colţii albi.

Tresări scurt. Nu îl minţea, dar nici tot adevărul nu îl spunea.
Nu te mint, spuse privindu-l calmă.

- Şi care-i faza cu oboseala? o întrebă, zgâriind-o foarte uşor cu colţii pe pielea ei piersicie. Rânjii, aşteptând un răspuns.

Scânci uşor, întorcându-şi capul într-o parte.
Nu este nimic cu oboseala, spuse şi îşi acoperi cu mâna locul zgâriat.

- Hai nu zău. făcu el, dându-i mâna la o parte şi o făcu să-l privească. Nu prea cred. Nu mai minţii, Alessia.

Nu am dormit zilele astea, ok? spuse şi oftă lăsându-şi capul în jos. Îşi dădu părul după ureche, apoi privi înaintea ei.

- De ce? o întrebă, punând-o pe pat mai bine. Tu vrei să mă înebuneşti, nu-i aşa? continuă pe un ton serios.

Nu am putut, spuse şi oftă, apoi îl privi. Clătină din cap. Nu dorea să facă asta, dar el ştia bine că era o fire complicată, neînţeleasă.

Dezaprobă din cap, şi îi făcu semn să se culce. Păşii spre fotoliu, trântindu-se pe el. Începu să butoneze telefonul, ridicându-şi ochii din când în când spre ea.

Se întinse înapoi pe pat, jucându-se cu pandantivul de la gât. Privi tavanul gânditoare. Îşi dădu părul de pe chip, căscând încet.

Trântii nemulţumit telefonul pe o măsuţă, lăsându-şi capul pe spate. Privii tavanul, apoi pe brunetă. Încă nu mai adormise.

Ce tot ai? întrebă şi îl privi. Câteodată nu putea să-l înţeleagă de ce reacţiona aşa. De parcă dacă nu ar dormi s-ar întâmpla ceva. Îşi dădu ochii peste cap.

- Nimic. Probleme ... zise blondul şi se ridică de pe fotoliu, mergând spre geam. Se sprijini de perete, priviind pe fereastră, gânditor.

Mda, spuse uşor, apoi se ridică, încălţându-se. Îşi trecu mâna prin părul, aranjându-l uşor, apoi ăşi netezi fusta.

Apăru în faţa ei, prinzând-o de umeri. Se asigură că e bine şi o privii uşor întrebător şi îngrijorat. O aşeză din nou pe pat.

Sunt bine, spuse şi oftă scurt, aşezându-se mai bine pe pat. Îş privi, zâmbind blând şi îl mângâie pe chip. Se simţea bine, doar că îi era foame.

- Stai aici, mă duc să aduc ceva de mâncare. îi spuse şi apoi ieşii din salon. Apăru după cinci minute cu o tavă în braţe, plină de mâncare.

Mă omori. De ce trebuie să stăm aici? întrebă strâmbând din nas când acesta intră în încăpere. Începuse să urască infirmeria.